Steluțe steluțe, micuțe micuțe,

Stele străluciți, steaua cată minți. 

Steluțe steluțe, punctișoare mute, 

Stele îmi vorbiți? Stele mă-nveliți. 

|

Stele minunate, acasă sonate.

Stele ce n-au leac, strălucesc din sac. 

Stele ce-mi văd ceafa și-mi întreabă arta. 

Stele-copilași, stele din urmași. 

|

Stele ce mi-au fost transmise,

De strămoși în cer prezise.

Stele ce le trimit eu

Urmașilor dragi ai mei. 

|

Stele care mă înmoaie,

Inima gingaș dezdoaie. 

Stele ce mă fac să cânt, 

Întind vârfurile-mi și plâng.

|

Plâng de-așa acoperiș,

Dat omului în dar prundiș.

De ce oamenii se mai omoară

Când avem artă pe cer comoară?

|

Stelele desenează rânduri, axe, frânturi,

Energii, explozii, dansuri, doruri, roiuri, râuri.

Stelele pictează prin alor viață

Al meu acoperiș și îi dă față. 

|

Poate toate stelele din lume sunt ale mele săruturi unse pe a cuiva frunte în ecuații și sume.

Poate toate stelele din lume îmi sunt lacrimile-mi vărsate pe strune. 

Poate steluțele din cer sunt săruri depuse din al meu interior fier. 

Poate ca și calcarul, înainte să mă nasc, au decis să devină Tartarul prin care îmi înec al meu pas. 

|

Au decis să mă acompanieze pe mine în acest univers,

Să nu mă lase singurică, să îmi dea atâta inspirație și atâta vers. 

De un deceniu deja noaptea asta vouă v-o dedic, steluțelor, 

Încerc să-l urmăresc pe Venus, Hyperion, toți luceferii ce-mi păzesc al meu somn. 

|

Toți luceferii ce stau la strajă noapte de noapte,

Să se asigure că am destulă dragoste în a mea viață-carte.

Să se asigure că am cu cine vorbi și am cu cine plânge,

Nu sunt singură nicicând, căci Dumnezeu în steluțe se frânge.