S-au împânzit pământurile deja de toate lacrimile mele, țes fire de păpădii cu bocete și iele. M-aș învălătuci într-un cocon de fluture și aș merge la somn, fără să mai trebuiască în fiecare zi să aleg un nou dom. Poduri care mi se aștern în față și îmi propun diferită mată suprafață, poduri care mă ispitesc și vor să mă preschimbe.

Uit cine sunt în fața acestor cuvinte. Uit cine sunt și încep să mă destăinui, atât de mult aș fi vrut scorburi și tenuri. Atât de mult aș fi vrut să fiu sigură că mă inund în scorbura ta, însă valuri de ocean îmi tot susură în urechea mea. 

Atât de mult aș fi vrut să am mai mult decât scorpioni în juru-mi, să mă aștern într-o grădină de fluturi și să culeg muguri. Să culeg muguri și să îi fărâm încet, să le aud susurul printre fiecare deget.

Îmi e dor sau sunt despărțită de ceva atât de esențial eu cu un suflet ce altundeva într-un alt corp perindă, un undeva pe care nu îl cunosc defel. Se-apleacă și culege roade, așteaptă poame, versuri și năvoade. Năvoade care vin dintr-o altă boltă, prind mirese de coarne și le transformă în pește-revoltă. Năvoade care tot scrijelesc sufletul meu, mi-l îndoaie în magmă de fileu. Magmă care cată, rupe și înoată. Unde ești tu dragă fată? Ești tu pui plouată?

În curând voi începe să îmi fabric și încălțămintea din propriile lacrimi, voi undui cu picăturile-mi secretele și mapele. Voi începe a desena ferești și a cânta pe strune de vioară, bucătarii taie legume ce își prind propriul lor sunet de o moară-fiară.

Nu avem scări pe care oamenii să se urce destul, aș construi din lacrimele-mi ale lumii urcături. Mi-aș lua ochii și aș vindeca oricare rană: poate cu destul de multă apă, aș reuși să întrerup cicluri de ură și răzbunare tocană. Poate cu destul de multă ploaie vărsată din pupile și sprâncene, aș împânzi destulă apă pentru a fertiliza o întreagă grădină cu miere. 

Poate aș putea lua toate umbrelele de pe suflete de oameni și le-aș putea umezi spiritele cu ale mele palme. Le-aș răcori tandru și încetișor fiecare fir de sudoare sau omor. Le-aș lua toate ridurile și imperfecțiunile și aș construi din ele propriile mele funiile. Aș ajunge cu valuri înspre a lor neuroni, și le-aș susura dulce cu picături de om. 

Dulce și precoce, puiule atroce. Dulce acid drag, susură copac. Transformă-te cu mine în râu-veșnicie, curgi odată cu mine…