Mi se despică fruntea și mi se despică sufletul, mi se despică aripile, gîndurile și trupul.

Mi se despică trupul exact în două, două suflete să încapă în el, două suflete ce plouă. Două suflete care nu mai există, două suflete care s-au fărâmat, două suflete-poduri ce în pojghiță de zăpadă azi s-au rezemat. 

S-a rezemat zăpada de ale mele coapse, îmi intră adânc în ele și urme îmi coase. 

S-a rezemat zăpada de al meu gâtlej, mă plouă în cântec cerul în nimb de vers.

S-au strecurat stelele subt subțioara mea, mă întorc în valuri de maree mai aproape de a mea curea.

O curea ce m-a legat între cer și aici, o curea ce mă îndoaie și mă face sârnici. O curea ce mă apucă și mă dezdoaie, curea moale și curea tare. 

Brațe de stele care se rotesc pe iele.

Ielele au dispărut, însă încă de la început, ielele s-au născut într-un univers trup. 

Bat cu talpa-mi atât de tare în Pământ, până îi sfărăm coaja și îl transform în nisip. Bat cu talpa într-atât de adânc în stratosferă încât voi sparge vraja și voi da în jos vălul.

Voi da în jos vălul ce vă acoperă ochii voștri, voi dezgropa din morminți îngerii tenebroșii. 

Apocalipsă-revelație și apocalipsă-vânt, apocalipsă în sunet și în plete ce îmi țese cânt. 

Cânt de a pierde viața-mi în rodii, pielea-mi fragedă apune înspre molii. 

Resping orice energie ce nu e parte din al meu suflet-veșnicie, resping orice energie care mă țintuiește, dau în jos vraja de prunc ce crește. 

Pruncul meu de văl ce țese pârău vede la hotar copil dulce-n dar.

Copil dezmembrat, membrele i-au stat pradă la vânat. 

Vânăm astăzi un copil. 

Înainte în păduri era scris tare și sus să nu ucidem căprioare. Acum umanitatea și mai tare ne-a lăsat, căci căprioarele au fost înlocuite de copii fragezi pentru un stat.

Pentru un stat și pentru imperialism dezmembrăm copiii din grinzi și din părinți. 

Pentru un stat și pentru o coroană dezmembrăm dușmanii de țară.

Pentru a fi rege și pentru a fi stăpân dezmembrăm un copil strop de strop și vână de vân.

Dezmembrăm un copil de ale sale oscioare, îl lăsăm moale în fața mamei sale să doare.

Dezmembrăm un copil și ne ștergem cu catifea, catifea dulce pe poșeta mea.

Poșetă, poșetă din piele de căprioară.

Căprioara azi prinde însă gust dulce de copil în faș, gust dulce de corp miraj, gust dulce și lacrimi amare, gust dulce și transpirație în sare.

Gust dulce și pe câmpii aducem în sacrificiu în dar lui Dumnezeu copii. 

Aducem tot ce avem mai sfânt și tot ce nu noi am fătat,

Pentru că titlurile și puterea ne stau bine pe cap. 

Pentru că putere e să iubești de te rupi în o mie, pentru că putere e să urli din veșnicie, pentru că puterea e adevărul sfânt, pentru că naști din dragoste și nu omori un cânt. Nu omori un cânt și nu omori o căprioară, lași copilul în pace să sară și să ară, lași ai lui ochi în pace să danseze, călău ce din străbuni tot orbește și orbește.