Sunt aici, sunt aici și sunt întreagă, sunt aici și nu m-au mâncat lupii, și nici nu mi-au scos sufletul afară din desagă. Sunt aici și pășesc zi de zi, sunt aici și pot spune pe nume ce e iarbă, apă și pribeagă. Pot zice ochi și pot vorbi suflete, pot vedea frumusețea de dincolo de foșnete, pot încorpora în mine sunete.

Sunete de vis, și frică, și de întuneric. Sunet de univers ce răsună tare a feeric. Sunet de Dumnezeu puternic.

Dumnezeu în oase, în măduvă și în suflu, Dumnezeu în tălpile-mi, în pasu-mi, în tunetul. Dumnezeu în frica mea ce tot o port cu mine, Dumnezeu în săgețile spâne aruncate de priviri judecătoare și caine. Dumnezeu în câinii ce turbă și dragostea ce urlă, în câmpurile ascunse în rouă de penumbră.

Timpul își capătă a sa voluptate când din sine se preface în doină de frig și doină de moarte. 

Timpul începe a reapărea o bulă eternă când ochii îți fug în bezna lucernă.

Timpul începe să se îndoaie sub a lunii ploaie.

Luna plouă și timpul se îndoaie, luna devine rouă și stelele încep a luci la poale.

Lună de stropi și toporași de fricțiune sonoră.

Sonoritatea – liniște și întunericul – nimic, asta ne sperie, presupunem că ce nu vedem, ne va înșfăca de pulpă și de gât.

Avem nevoie de lumină ca să ne ținem plutind, nu ne scufundăm în întuneric, deci nu ne scufundăm dincolo de gînd. Avem nevoie de lumină ca ochii să împuște săgeți sigure în pământ, să îi stabilească axele și să înceapă doinele alor cânt. Avem nevoie de lumină ca să rămânem oameni lucind.

În întuneric însă ne pierdem văzul și ne rămân mâinile și auzul, câmpul tăcut, luna cu a ei lumină și al ei apusul.

Apus de lună la margine de lume, merge o căprioară la margine de pădure. Lumini și mașini, oameni păgâni. Lumini și dureri, mă întorc dinspre ale mele puteri.

Lumini și copaci, sună din pieptu-mi ai strămoșilor mei vraci.

Oameni și oameni, trunchiuri de maci, trunchiuri răpuse la ale răscrucelor colaci.

Colac de lumină și colac de întuneric, stelele descind înspre ale munților adânc temeinic.

Tămâie lucitoare la a pământului sferă și comoară. 

Mă despart în nouă ca o petală.