Plante așezate foi peste foi și parte pe parte. Plante ce se așază într-un cosmos rănit de coate. Coatele se coboară înspre palme și lovesc tare plumbul de vioare. Cântecele pe care le aud în somnul de veghe devin poezii ce se așază în trifoi de lucerne.

Trifoi cu patru foi, trifoi prin noroi, unde ți-ai pierdut muma și ale tale nurori? Unde ți-ai găsit veacul și așezat leacul?

Pastilele pe care le iei zi de zi doar trezesc în tine puroi de miazăzi: pastilele pe care le înghiți ca să uiți tot spiritul tău ce tremură copil în ai plămânilor tăi munți de hău.

Munții de aur ce protejează găoaca-ți destupă plumb, și miere, și răsfiră soarta.

Soartă răsfirată în trifoi de patru foi, soartă ce din coate înspre pântece mi te îndoi, soartă care se așază precum ploaia în toi.

Urmezi conștiința, urmezi soarta și sensul tău printre aceste puhoaie-puroaie în ființa.

Urmezi șirul de apă petrecut printre riduri, curgi prin glas și prin atingeri, devii iarbă cusută din firuri.

Firurile ierbii știu cum să se împletească, cine pe cine taie și cine pe cine coasă. Firurile ierbii știu cum să descoasă, natură din natură știm și noi prea bine rădăcinile noastre.

Amintirile conștiente nu ne sunt de niciun folos, labirint de Tezeu și labirint de os. Labirint în care tot ce poți găsi sunt schelete, apleacă-te copile printre ale tale plete, și vezi universul ce cade cu stele-comete. Cade spre tine înspre tine în fiecare noapte, îți aruncă din boltă semne decimate. 

Stai aici și încearcă să le citești sau închide ochii și lasă-te să plutești.

Lasă-te să plutești precum frunza prin strop, lasă-te să întrevezi din microb în microscop.

Lasă-te să fii, lasă-te să te transformi din viță în vii. 

Lasă-te să fii, strugure de mireasă și miri, strugure de mărțișor, strugure de mioară și de pârâu sonor…