Punct din punct, celulă din celulă, strugure după strugure, viță-de-vie cu al meu frământat mugure.

Plantez răsad dintr-un pământ ce mă privește mat. Plantez și îmi dau seama că pământul meu e sterp de țărnă, uscat, deplâns și clopoțel din lucernă. Plantez într-un pământ ce mi se scurge printre ale mele degete-pomelnic. Încep să-mi curgă lacrimile în palme, îngenunchez și durerea-mi se așază copil pe șale.

Tace adânc, ea tace, tace și lumii mă zace. Tace într-un cerc circumscris ce încearcă să supraviețuiască, țărnei dintre mânuțe să îi dea viață. Tot suflu viață în țărnă și ea mă suflă deșert înapoi.

Cu lacrimile încerc să îi înmoi pletele, să îi vorbesc drăguț, să o dezdoi. Lacrimile încearcă pe ea să o prefacă în formă, să îi transmită măcar prin moleculă ființa mea neuniformă.

Lacrimile mele curg și-ncep a șipoti în juru-i. Viața din plug se pogoară și dezmembrează șină. Lacrimile mele se-neacă de țărna dintr-o placă. Placă ce aduce-n aripi suflete și strigă strigoi printre mugure.

Un pământ sec ce se transformă în deșert. Eu tot îl plâng și plâng, cu apa-mi încerc să îl înec. Tristețea mea de copiliță e într-atât de uriașă, eu mă dezdoi iță cu iță ca să cuprind toată durerea părtașă, toți oamenii, toate amintirile și neamurile. Încerc dinspre mugure să îmi cresc ochi la ceafă până în rădăcină de strugure mioapă.

Încerc dinspre răsărit să întrevăd apusul ce m-a născut azi tăcut și pitit.

Încerc să îmi adun toate forțele: fiecare parte din mine să mă locuiască, toți munții, toate viețile și morțile în mine câmpie să crească.

Încerc plămânii-suflet să mi-i transform încetișor într-o câmpie. Eu tot le șoptesc oamenilor din jur: Te iubesc, învie!

Tot încerc să fac un anumit sens din tot ce știu, simt, am citit și trăiesc. Tot încerc să îmbrățișez.

Văzută în încercarea-mi de a mă deschide, devin floare-petală ce un univers închide.

Respinsă în dorința mea de a urca spre paradis, îmi curge țărna din ochi și mă cobor într-un vis.

Sunt vis, și destin, și iluzie, și fantomă.

Sunt o nălucă din petale-lame, un spirit-fantomă. 

Fantomele însă nu plâng cu lacrimi de pământ și-aromă.