Cât de mult foc este în mine atâta foc va fi și în a epigonului făclie, ce descinde dintr-o câmpie. Urlă prin buze, urlă prin frunze, urlă și deșiră ale sale aripi-buze. Soarele începe să strălucească, să se convulseze într-o altă masă, soarele începe să fie în metastază.

Foc ce arde și niciodată nu se stinge, foc motivat de injustiție și de a ghearelor urmă pe grinde. Foc ce vine din strămoși, ce urcă pe gâtlej și se așază pe fiecare dintre leproși. Toți leproșii care nu zic nici pisc, toți oamenii de nimic. Toți oamenii cu brațele în formă de undă, toată fericirea lor ce apune în peri-secundă. Peri-secundă galbenă și roșie odată, peri-secundă ce trece prin ficat și iese săgeată. Libertate ce curge ca sângele mată.

Libertate ce curge în arenă, libertate ce luptă și pulsează a mea venă, libertate ce străpunge lucernă. Din lucerna din care provin, funzele, aerul și soarele mi-au fost murdărite de al tău despuiat vin. Mi-ai presărat vin ca Sarea în Bucate, m-ai bătut cu toiage până sângele mi s-a prefăcut în moarte, m-ai dat neîncetat la o parte. Ca un părinte ce își naște copilul în faș, tu mi-ai devenit al meu urmaș. Toată lumina, tot iscul de foc, toate razele unite într-un semn univoc, tot Dumnezeul, tot cântecul și toată mierea, toate celulele de pe a ta piele.

Piele ce se dezbracă pas cu pas, vas cu vas și as cu as, piele ce descinde din al meu impas. Face cercuri aiurea până înconjoară lumea, face cercuri aiurea până în pururea. Foc ce perindă, foc ce nu se arde, foc ce din pământ cade și decade. Se învârtește cosmogonic într-un laur de stup, cade argonic pe un trup descins din lut. 

Lutul sub căldură începe să se frământe, corpul meu în tunet începe să perinde. Fulger și apă, dinozaur deșartă, mintea noastră e producătoare de o iluzie toată. Mintea noastră ce se naște din inimă, din fâșia ei descinde și descinde. Mintea noastră ce ajunge în epigonii, dezbracă cerurile de haine și ajunge într-un păgân marmorii. Marmoră de sunet și marmoră de lut, marmoră ce dezbracă copac și ajunge în pământ slut. Țărnă ce se rotește cu a sa axă de pește, țărnă ce descinde din peșteri și din peșteri.

Peștera mea iluminată de întunericul meu, peștera mea ce fuge printre furtuni și printre temeri. Peștera mea ce apucă cu dinții frica și o dezdoaie, peștera mea ce în sine ea se înmoaie. 

Analiză. Analiză de criză, analiză ce desparte în nouă a mea friză, analiză ce mă îndoaie de coate și de genunchi, formează o axă cu perimetrul cărunt. Perimetru de lumină, perimetru cosmogonic, perimetru cu ale noastre dureri alegoric.

Ființe mate, ființe decimate, ființe ținute adânc și tare la al sânului lapte, ființe deșarte.

Dragostea mea și dragostea ta se îndoaie de petale și apun pe curentul de apă rapidă al flăcării de stea. O stea a cărei energie nicicând nu va apune, o stea ce neștiută de nimeni, oricum ea va cânta puternic în strune, o stea ce are totul și nu mai poate pierde nimica, o stea care știe cine este și cum i se rotesc pleoapele pe sticlă.

Stea-om și stea-fată, stea ce te-ar peni de ale tale umane resturi cicatrizate în pată, stea ce simte până în coaste devine convulsată, stea ce nu poate scăpa de umanitatea ce îi pulsează în piept și sub mapă. Stea ce e săturată de vocile voastre deșarte, stea ce nu mai poate asculta gurile voastre moarte și perimate, stea care știe cine este și nicicând nu va renunța la a sa poveste, stea ce se perindă printre lumi și printre peste.

Spirit de luptă, spirit de luptă pentru o cauză neîntreruptă, spirit cu gînduri și sentimente atât de uman înfruptă, spirit pur anume prin violența ființei sale, spirit ce ți-ar lua degetele de călău și le-ar transforma în petale, spirit ce vrea totul, spirit care știe ce merită, spirit al cărei iubiri ajunge în iele și iele, spirit descins din stele.

Stele ce lucesc și ard într-un purces, stele ce se iubesc. Iubirea mea e într-atât de puternică încât violența ei va face explozie de timpul. Iubirea mea trece de munți și trece de văi, iubirea mea e un compas ce desenează în nisip de cosmos ale tale cărări, iubirea mea știe, iubirea mea simte, iubirea mea vrea și nu poate aștepta cuminte. Iubirea mea e într-atât de violentă, încât lupta pentru iubirile vieții mele se fac în adânc de polentă. Polentă care decade dintr-un vas de olar, polentă care strigă mămăligă-amar, polentă ce se perindă printre ale tale ațe de ființă.

Refuz să fiu redusă, refuz să fiu nimica, refuz să fiu cenușă, refuz să nu lupt, refuz să nu trăiesc, refuz să nu iubesc, refuz vocea mea amestecată într-un sos de durere să nu iasă cascadă din alor mele irisuri fiere. Irisurile mele pot să omoare un veci, irisurile mele de durere umplute, de durere în care te seci.

Pentru toți și pentru fiecare ce vreodată au îndrăznit să îmi zică să îmi țin în mreajă a mea mare. Pentru toți și pentru fiecare ce nu mă știu și au crezut că sunt doar o arătare. Pentru toți ce m-au redus, pentru toți ce m-au blamat, pentru toți ce nu s-au uitat adânc la mine în ochi și nu mi-au zis că sunt un univers la scară microscopică în care încape un suflet de neuitat. Pentru toți și pentru fiecare ce s-au uitat la mine și au văzut doar un alt corp pierdut. Eu sunt mai mult, sunt mai mult și pe nimeni dintre voi nu vă voi lăsa cuțitul vostru de nimic să mi-l las introdus.

Pentru toți și pentru fiecare ce mi-au zis că eu sunt enorm de mult și din durerea mea va curge o mare. Pentru toți și pentru fiecare ce au văzut în mine durere și sare. Pentru toți ce mi-au zis să explodez mai mult, pentru toți ce nu m-au reținut, nu m-au blamat, nu m-au ținut legată de rug. Pentru toți ce au vrut ca eu să devin lumină și întuneric, pentru un subconștient ce s-a transformat în feeric. Pentru toți ce mi-au zis că eu sunt absolut nelimitată, pentru toți ce au știut că în mine se ascunde o luptătoare sonată. Pentru toți ce mi-au auzit muzica și au luat îmbrățișările mele, pentru toți ce nu s-au temut și în șuruburi nu mi-au prins ale mele brațe-chelugi, pentru toți oamenii-rugi.

Pentru toți care au avut încredere în flacăra mea, pentru toți ce au întrevăzut transparența cerului prin și în ea, pentru toți ce mi-au dat săruturi și m-au ținut strâns și tare de mână, pentru toți ce au văzut în explozia mea sacralitatea ieșită din păgână. Eu simt și sentimentul meu mă face invincibilă, eu simt și nu mă pot întoarce nici moartă împotriva alui meu altar funebru.

Eu simt, eu simt, eu simt, eu simt, eu sunt !

Sunt foc, și sunt apă, și aer, și flacără transparentă, puternică și adusă de placă tectonică dezmembrată din polentă.

Focul meu va încălzi o lume.

Focul meu nu e vinovat, doar modul cum e folosit și dirijat în ale sale urme-așchie dintr-un străbun, nemuritor copac.