Plante descântate, cresc fire cusute de muzică și de a oamenilor carte. Legăm cărți din plante și curcubee, purcedem pe a noastră cărare de fire colorate în maree. Purcedem într-o călătorie a sentimentelor, a dulcelor pieptene de strămoși și de lebede.

Purcedem înspre întuneric și înspre lumină, ducem o povară de lume peste a noastră eră păgână. Să ieșim din aceastră eră înmiresmați cu corpuri de mioară, să sacrificăm dinăuntrul nostru unei cu mir scară, să ne îndoim în dans de vioară.

Oameni ce se îndoaie sub un dans de vioară, oameni ce devin strune de muzică și magnetofoane de lumină ce ară. O lumină ce ară cu al său vas, ară prin vis, prin ochi, gură și răsuflarea din nas, o lumină care vânează astre și luni, o lumină ce ne duce printre pajiști privite cu ochi de nebuni.

Suntem într-atât de însetați de stele și de nopți, încât câmpiile ne cheamă și ele din ale lor măruntaie așezate pe roți. Câmpiile ne strigă, munții ne oferă leagăn de căldură și strigăt, oceanul vrea să ne spele ale noastre păcate, noi devenim fructele pământului în sfârșit coapte.

De la Adam și Eva și până aici, fructul gustat devine fruct preschimbat în tămâie și sârnici. Devenim noi cei care gustă potopul, devenim noi cei din care se înfruptă miopul. Noi suntem puntea între bine și rău, suntem epava ce aduce copilul la un abis de pârău. Noi suntem cei care dau foc sau dau apă, noi ne întoarcem cu aripile-ni către a corabiei supapă. Suntem artă.

Artă născută dintr-un vis și dintr-un somn, artă ce vrea să își deschidă plămânii și să iubească om pe om. Să iubească violent, să iubească până haosul devine din nou un nimic, până ne îndreptăm spre al vârfului plic, până începem să curgem în univers, să curgem ca un nestăpânit de dragoste val și de dragoste șes.

Dragoste ce se așază pe al nopții proces, dragoste ce înfășoară prunc și eu tot țes, și țes…