Printre scorburi de peșteri de munte de ochiuri, printre mărăcini ascunși de stropuri și corpuri, stă un suflet fraged ce își împinge ale sale petale printre ale pietrelor scrupule și ale pietrelor sare.

Împinge prin piele și fricțiunea dintre fraged și puternic înflorește într-un suspin ce se aude ca doina dintr-un altoit creștet. Creștet de om ce s-a-ncovoiat de spate, creștet de somn ce zboară afară ca fluturii din mațe, creștet de om ce se aude de departe. 

Nașterea omului e făcută prin piatră, muntele cioplește din dală în sită necoaptă. O sită ce te-apucă de cot și te strânge până îți țâșnește toată durerea, până te așază în genunchi și impune fierea. O fiere ce îți lustruiește cu toporul ale tale fire ieșite din piele, o fiere ce te trage prin canal de ață și canal de ascensiune în cădere, o fiere ce te deschide din craniu în jos, trage axă de venă până în tenebros. Îți stabilește axa din encefal în călcâi, îți îndoiește coasta și o preface în legătură de sâni. Îți ia cordonul ombilical și te leagă de natură și de al vântului șacal.

Vânt ce se naște odată cu omul, vântul ce ia spiritul și îl amestecă cu țărnă în somnu-i. Oxigen ce rupe, oxigen ce mișcă, oxigen cu nitrogen ce te preface în celule de suflet cu spini de trandafir ce pișcă. Oxigen ce se aude până în timpane, până în ale creierului unde și tendoane.

Topoare cărunte.

Topoare ce au încărunțit să taie, mamă de fiu să separe. Topoare ce se-aud în zale. Topoare ca tobe de valuri și matahale. Topoare-munți, topoare-piatră, topoare sunet de apă feliată. Topoare destinate să taie capuri de balauri în șoapte.

Necopt în sine și necopt în trup, omul se aruncă și construiește așchie cu așchie un rug.

Așază pe el tot ce crede el nesfânt, așază pe el și fragmente de copil rănit.

Ia chibritul și apoi cată benzina,

Cată în sine,

Cată în stână.

Cată negru, cată stricat, cată diferit și cată ce arată ușor invalid și mat. Strânge în corturi și adună în stropuri praful ce i-a ieșit din oase pe corpuri.

Strânge măduva sa osoasă și o așază delicat pe o chirurgicală masă.

Se-apleacă încet, adunând într-un cerc flori albe din talpa-i scâncet. Înmiresmează cu flori și cu ulei de mireasmă, pregătește câmpul pentru un sacrificiu de pasăre măiastră.

Ia pasărea și ia și al ei cântul și șterge cu sângele-i sudoarea-i de pe câmpul. Ia pasărea și țipă în gura mare cum negrul îi curgea prin ale sale vene-petale.

O apucă de piept și-ncetișor îi reazemă gâtlejul, îi trece cuțitul încet prin ale sale fisuri din mrejul. Privește întunericul sângelui ce i se perindă pe trup – demonstrație pertinentă pentru al său monstru chelug. 

Sânge ce se așterne pe ouăle de Paște, sânge ce șterge lumini din praștii, sânge și așchii.

Omorâm pasărea măiastră an de an cu a noastră fire de copil prin munte trasă.

Fire de miel, fire de suflet, fire de fraged cărunt îmbătrânit în fluturi.

Fire ce dăinuiește în placă de peșteri.

Dansează un munte c-o piatră în somn,

Se-apucă de mâini și-ncep un alegoric pom.

Desenează pe fire de nisip un trup de om.

Te-am visat ieri, mi-a șoptit un Dumnezeu atom.