Vis.

Parte din mine care se încolăcește pe jos sub formă de arici, parte din mine care e victimă, care e prinsă între pereți și care moare de frici. Frica de a fi violată la nivel spiritual, frica ca sufletul să-mi fie constrâns să se înece într-un vas cu formă de oval.

Parte din mine copil, parte din mine violată, trântită pe jos și șfâșiată. Parte care se întoarce înspre o psihopată femeie care urlă și în minciuni se îndoapă. Psihopată femeie care conduce această societate, provoacă o așa confuzie și criză, și ea știe prea bine ce face. Mal-intenționarea ei e un sclipici de nebunie dezdoiată. 

Oamenii-suflet, oamenii-Dumnezeu sunt linși la pământ fără de putere în fața spiritului ei demonizat de femeie ce țipă, constant, isterică și fantomatic moartă. Spiritul ei îi aduce pe toți la limită de groapă. Sunt gata să fie conduși de a ei panică, căci timpanele și așa apun într-o eră spartă. 

Eu cobor spre mine din vis, spre mine din trecut, spre mine cea cu organele scurse în abis, eu mă apuc de chip și îmi apropii bărbia plânsă, eu prin buzele-mi transmit suflul de ființă. Ființă-dragoste, ființă Iisus, ființă care naște din putere, din conștiință, din bineștiutul apus. Îmi dau dragoste și putere, când toată lumea aruncă-n mine cu pietre și fiere.

Știu că sunt înconjurată de fiecare spirit îngenuncheat de nebuni țipători de altădat. Știu că nu sunt singură, e doar o iluzie a unei lumi păgâne și deșartă.

Deșărtăciunea lumii a spânzurat dintotdeauna celulele unei inimi ce vine din cântec de strună. Lumea nebună și lumea curată întotdeauna la margine au omorât o pură fată.

Am fost adusă la limită, am convulsat cu lacrimi și sânge pe jos, gîndurile de a omorî o întreagă armată de nebuni mi-au fost de atâtea ori la limită de os.

Eu știu cine sunt. Eu sunt iubire, eu sunt fiică de Dumnezeu, eu sunt conștiință și fire. Cei ce nu pot vedea lumina ascunsă în mine sunt orbi și orbi pentru milenii vor rămâne. 

Tot ce eu pot face e să fiu străluci, cu genunchii pe țărnă și cu mâinile înspre ai cerului clăpuci. Puterea ce dăinuiește în mine, sunt puternică destul ca să o duc în palme-mi și să îi gestionez a sa cântărire. Sunt puternică destul să mă scufund și leg în juru-mi cu iubire, sunt puternică destul să mă concentrez pe a mea fire, să nu fiu distrusă de aceeași minciună, de aceleași cuvinte, de același haos dezrădăcinat de cosmos ori de copile.