Lumină ce apune sub formă de fascicule, lumină ce bate ca o inimă ieșită din funicule, lumină de pajiști, lumină de câmp, lumină ce se metamorfozează într-un singur cuvânt: gînd.

Gînd ce fuge fără de armură sau altă alură, gînd ce traversează spațiul și atinge moleculele de oxigen și începe să ardă cu vapori evaporați din duhoarea-i expirată pe gură.

Gînd care respiră cu o duhoare de monstru ieșit din coaste, gînd care tremură ca o fetiță sub ale tale pleoape, gînd care traversează spațiul ca un fulger ieșit din oase.

Oasele mele se așază unul peste altul și trosnesc în lumină ce fuge și cată. Cu rădăcina dârei sale impregnată ferm în iad, lumina mea e unicorn din povești care curge prin cornul său fătat.

Ea naște din întuneric și arde cărarea-și prin pădurea de cedru, arde spațiul și arde fotonul până la cel mai mic nulcleotid al unui sceptru. Ea e o dîră și pată în spațiu, e oase suprapuse pe clase, e foc ce merge pe picioare de coase, taie spațiul în fuga-i spre moarte. 

Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.

Străbat tărâmurile pe melodie de spasme, într-o fugă spre ale paradisului astre, mă îndrept asteroid spre al marginii lumii crai.

Incinerată de carnea-mi umană și de toată amprenta acestei lumi, ritul roman mă prepară spre a deveni alături de zei duh. Ajung până la schelet, până oasele mele se suprapun pe sonet, oasele mele proiectate ca un glonte înspre cer, se transformă într-o rachetă cu petală de ulcer.

Ulcer ce arde, ulcer ce descoasă, ulcer ce din schelet se transformă în dâră de lumină stufoasă. Incinerată și dincolo de ritul roman, până în oase, până în măduvă, până în al embrionului meu an, sunt fotoni suprapuși pe traiectoria dintre întuneric și sublimul sopran.