“ Wherever I Wander – Bonnie Grace, Melodie oferită de Epidemic Sound ”

Vreau totul. Vreau absolut totul. Vreau toate cunoștințele, vreau toate sentimentele, vreau toate ființele. Vreau absolut totul. Vreau să înghit ca o mare, lumină ieșită din stupoare.

În raport cu istoria, nu sunt absolut nimic. Sunt nimic. Am nevoies să cresc, pielea să mi se lărgească într-atât de mult încât mugesc, toată informația să curgă sursă prin mine, totul să vină înapoi în fire. Vreau corpu-mi să mi se învârtă în spirite de uragane, vreau să devin o vâltoare. Vreau eu să fiu epopeea din carte, vreau eu să fiu viața ce trece prin foc și prin moarte. Vreau eu să trăiesc tot visul omenirii, nu îmi e de ajuns să fiu un pion, vreau prin mine să treacă toți copiii. Copii de dragoni, copii încarnând hori. 

Pe venele mâinilor mele, scriu formule de matematică-matrice cutremur. Pe venele mâinilor mele, înscriu placă de război și de seleniu. Seleniu ce se învârtește în spirală cu el însuși, seleniu ce urcă prin vânt și prin cânt, seleniu ce spirală se face și eu încep să îl descânt.

O altă lume, o lume doar cu urme de cei ce au azi nume. O lume păgână, o lume în care atingi țărna și se transformă în făină, o lume în care venele cad în acord cu rădăcinile, o lume în care respiri cu fire, în care atingi cu mâna și vindeci toată stâna. O lume în care cârlionții de pe oițe se prind în spirală și imită ale universului ițe. Se învârtește lâna într-un schelet-ulcior, recad, mă ridic și iar pogor. Stelar și acvastru se împletesc în sine, redevine lumea pământ-cer nemurire. Se regrupează pământul cu bolta și distruge: muge oița laie, muge în centrifuge. Muge până întreg poporul de nimic își ia tălpășița și fuge. Fuge peste mări, inspiră cărări, devine furtună și varsă foc pe nări. 

Compune o matrice, din ecuație se transformă în numere aranjate pe coloană și pe hatice. Petică de sânge ce se amalgamă în celule, petice de sânge ce formează în pământ dune, petice de sânge ce se repartizează după a matricei urmă, petice de sânge ce se curmă. Finiș de ceară ce se aranjează pe scară, finiș de ceară ce în spirală se coboară. Ceara tremură la atingerea sângelui, matrice transformată în cântece. Ceara curge, sângele curge, lichidul, lumina, la apus de eră muge. În centrifuge mă scurg, în centrifuge mă scot, în centrifuge las al meu prerogativ și mă rog.

Mă rog la o matrice ce se descompune, încerc să înțeleg o ascunsă de întuneric și lumină lume, încerc să mă joc cu bulinele de sume, să îmi învălui mâna în ale tale univers urme.