Devorez fiecare gardian, devorez fiecare suflet de om care minte, devorez minciuna și îi cojesc pielea, și o umplu cu sânge. Devorez carnea, despic vena ca o petală de floare, cu dinții îmi plonjez gura într-un ocean de sudoare. Rup foc cu dinții și respir pe dinăuntru arzând. Ard totul: minciuna și oamenii-pământ.  

Avem o justiție a naibii de prostească. Avem oameni inocenți ce stau închiși după gratii. Avem întuneric care mișună afară și lumină închisă într-o moarte-povară.

Loviți-mă, făceți-mă să doară. Mai mult și mai mult până din mine iese întunericul cu pruncul său înafară, până din mine curge ca un tunet, până eu devin artă din fulger. Rupeți-mă, aruncați peste mine întunericul vostru, eu îmi voi băga dinții în el și mă voi transforma în monstru.

Sunt destul de puternică încât palmele mele firave să țină tot întunericul ce vine de mână cu lumina. Sunt destul de puternică încât să acopăr tot copilul din mine, să îl învelesc în zale și să propag pe nări a mea furie. Sunt destul de puternică să păstrez în amintire ochii dulci de inocență, ochii dulci de fire.

Pe naiba cu toți mincinoșii. Eu îmi iau mâina și o bag adânc în mațele la toți proștii, să degajez mecanismul lor de orologiu stricat, să le iau sângele cicatrizat și să-l fac să curgă mat.

Vă pot omorî cu cuvintele mele, vă pot scoate mațele pisate cu vocea mea din carte, mă pot răzbuna cu propria durere, pot pune jar de ființă pe a voastră tăcere. Tăceți ca niște nemernici inconștienți ce sunteți. Nu mă puteți condamna pentru asta, nu îmi puteți pune sentința de omor când tot ce fac e vocea să mi-o strecor. Nu puteți să îmi puneți denumirea de monstru, nu puteți găsi în acțiunile sau gesturile-mi nicio secvență de arsă torță. Nu puteți găsi nimic ce am făcut după legile voastre incorect. Puteți să vă înghițiți reproșurile și lăsați focul meu să vă despoaie din piept. Nu mă puteți condamna pe mine pe nedrept.

Vocea mea e într-atât de puternică încât se va auzi prin fiecare nerv de lucernă. Furia și rana mea e într-atât de mare încât nu puteți fugi de ea, trebuie să vă deschideți ochii și să vă lăsați să doară. Doare, mult, doare, cum pe mine m-a durut toți anii ăștia. Doare și va durea doar mai mult și mai mult. Până din voi nu rămâne decât durerea, rușinea și plânsul, până sunteți omorâți cu a mea pensetă și al meu stinsul. Mă veți auzi volens nolens. Mă veți cunoaște, voi fi fantoma subconștientului vostru ce vă va face din întuneric să paște.

Cu cât mai mult fugi, cu atât mai mult te voi prinde. De mine nu te poți ascunde, de mine și ale mele cuvinte.

Sistem de justiție incorect.

Criminali care stau pe canapele și se trec.

Oameni nevinovați separați de ai lor copii.

Judecători putrezi și corupți. 

Moldoveni muți.

Sunteți muți și v-ați deprins într-atât de mult să tăceți, eu voi pune mâna mea pe rana voastră și voi striga din al abisului purces.

Nu mă puteți învinovăți pentru strigăt.

Nu puteți să vă mai prefaceți că nu exist.

Omorâți cu muțenia voastră fiecare pui și fiecare vis.

Mă ridic eclipsă din abis.

Nu am nicio altă dorință personală decât să vă omor de dinăuntru pe dinafară. Sunt criminală prin glas și nu mă puteți judeca din al cuvântului meu pas. Cărarea mea e una ce pășește pe fibrele creierului vostru, amfibian încă, și pește. 

Sunt criminală și nu îmi e rușine. Am dreptul să vă omor cu gîndul și cu alui meu glas pruncie.

Să vă înfig sulița până despoaie în petale ale voastre vâne de duhoare.