Pentru fiecare om care m-a lovit, pentru fiecare nebun care a luat arma și mi-a implantat-o în gât. Pentru fiecare om care s-a bucurat de durerea mea. În timp ce îl studiam pe Hitler, voi erați soldații strecurați prin perdea. Voi erați cei care au venit și au început să ucidă copii curați și să îi pună pe eșafod să curgă mați.

Eu nu uit, eu nu uit nimica. Amintirea mea păstrează stropii mei de sare prelinși în mare. Eu nu uit cruzimea voastră, eu nu uit sufletele voastre goale. Și pentru fiecare suflet gol ce a omorât căprioara din mine și m-a transformat în om, pentru fiecare suflet fără nervi, tunetul meu se-nvăluie în somn. Durerea mea nu a pierit. Doar a amorțit, paralizată pentru o altă dată, pentru cândva când voi putea să îmi iau cu violență în mine a mea soartă. Toată violența din mine adunată în toți acești ani, toată violența din mine va curge peste ai voștri nervi impari. Toți ochii voștri fără de milă vor rămâne sterpi și vor convulsa pe șindrilă.

Puterea mea vine ca un fulger peste ani, toată violența din mine pe care voi ați aprins-o ca proștii în zadar. Eu ard par cu par și vână cu vână, eu din victimă mă transform în stăpână. Stăpână peste propria durere, eu îi devin leac. Eu nu frânez și nu astup, ci dau totul în vileag.

Fiecare gest, fiecare privire, fiecare cuvânt au fost impregnate în mine pentru despărțirea care vine între păgân și fire. Eu v-am văzut sufletul, voi oameni-puroi, eu știu care dintre voi va zace în ceruri și care în noroi. Eu nu uit, eu nu uit nimica, amintirea mea păstrează și dragostea, și pica. 

Totul e în final o răzbunare, un drum ce mă întoarce din moartă înspre zare. 

Răzbunare amestecată cu iertare.

Răzbunare care vine ca să vă iert, răzbunare ce întoarce pământul dinspre spân înspre sterp.