Monedã în Abis

De

“ There’s Still You and Me – Miles Avida, Melodie oferită de Epidemic Sound 

Am în mine un copil profund și am în mine un dragon puternic.

Am în mine ambele fațete ale aceleeași monede. Pe de o parte, sunt o fetișcană plină de joacă și dorință de aruncare în mare, care ia și apucă de coarne elementele naturii și jonglează cu ele în plonjarea în vale.

Plonjează însă în vale partea cealaltă a monedei, cade pe pământ și sunetului-tunet îi precede. Plonjează partea dură, ce se ține pe fisuri de amintiri de ură. Plonjează partea călugăr, bătrân chelug fără de glugă. 

Partea călugăr și partea floare interacționează cu împletiturile lor și amestecă bucăți din ale lor spirale. Mă împletesc în foi de ADN goale, mă aruncă peste puroaie.

Sunt atât de rănită și plină de vânătăi că copilul din mine prin dans și cântec, doar unge cu miere ale mele sângelui sări. Sărurile mele atât de deschise din umbră, ar convulsa în suicid zilnic în corpul meu de călugăr.

Copilul din mine cu mânuțele-i calde apucă jucăuș deschizăturile-mi și le îmbracă în haine. Le dă haine de frunze și de lumină-delir, sărută cu buzele al febrei mele cașimir. Îmbracă în cârlionți și îmbracă în zăpadă tot negrul puroi din mine ce curge dulce pe targă.

Sunt cadavru acoperit de magmă, sunt cadavru a cărui inimă s-a oprit fierbinte în marmoră. 

Înmormântarea inimii mele are loc în fiecare noapte, acopăr cu pielea-mi ale mele straturi, mă învârt în delirul ce mă împresoară-n această carte. Mă rotesc și încerc să îmi păstrez echilibrul, universul însă mă dezmembrează de cidru. Universul e aici pentru mine și totuși mă ia de aripi, și mă trântește, cum făcea mama, în ale acestei lumi perne și pene-ferește. Mă aruncă și mă face să-mi întorc picioarele peste cap, mă blamează pentru că încă nu mi-am crescut barbă de copac. Copacul meu undeva mă așteaptă, frânează limitele acestei povești necoapte.

Murim pe rând cu inimi curgând, sunt despărțită de al atingerii cânt. Atingerea ta, atingerea ei, sunt departe, în amintire, și mă forțează să plâng. Am doar amintirile cu care să mă acopăr. Copilul de mine apune-n sincopă. Am doar amintirile cu care să mă învelesc, durerea-puroi e închegată în al sufletului meu șes.

Mă întind pe un câmp și las soarele să îmi străbată porii, 

Mă dezbrac de putere și devin una cu toți cocorii.

Mă întorc înspre pământ și lumea devine ceață,

Uneori se simte de parcă realitatea e oglindirea alui meu suflet gheață.

Mă dau pe derdelușul scării mele de suflet,

M-avânt înspre ceruri și apoi uit să răsuflu.

Uitând să răsuflu, scriu și iubesc,

Scriu și las imaginile din mintea-mi prin mâinile-mi să prorocesc.

Prorocesc cu gîndul, cu sufletul și cu verbul.

Prorocesc cu actul și al meu deget funebru.

Mâinile mele-mi execută suferința,

Iau struna de vioară și leagă gestul de violență în cuvântul.

Cuvântul curge, cuvântul se îndoaie, cuvântul plânge și cuvântul înmoaie.

Cuvântul meu de pe munți în jos strânge apa unor ghețari multiplicați dintr-un os.

Lacrimile-mi se amestecă cu glasul,

Devin din loc moneda sihastru.

Sihastrul meu cade,

Copilul meu plânge,

Mâinile-mi încovoaie al meu corp și din gînd pot distinge doar flăcări și vis, doar cădere în abis.

Dragostea de oameni mă detașează de al meu iris.

Irisul meu rămâne amestecat într-o firimitură de pâine,

Irisul meu se-ascunde sub valuri de ale tale unde.

Irisul meu dă lumii imaginile-mi pe care le văd pe dinăuntru.

Operație chirurgicală ce întoarce ai mei ochi, 

Din ploaie, văd acum venele-mi și sângele cum curg într-un soc.

Îmi văd organele și îmi aud bătăile în tâmple,

Sunt mare, sunt tare, sunt corp de fată ce cântă.

Monedă căzută pe un sihastru pământul. 

Sunt elementele toate puse în același corp ce dau contur unui divin strop, copil, femeie, sihastru și putere, scris, profunzime, durere și o orchestră înșirată de povești-lire, totul se destramă printre andrele de amintire. Amintiri-ficțiune ce trăiesc în al meu corp, cad lin și degajă încet un nou potop. 


Descoperă mai multe la Strugure de Gînd

Abonează-te pentru a fi înștiințat când apare un nou articol.

Publicat în ,