Vreau să distrug, tot ce este în existență, tot ce mișcă, tot ce răsuflă a prezență. Să îmi iau mâinile și să sugrum până pielea mi se prelinge în cenușă și scrum. Vreau să urlu că eu merit, eu merit să am nevoile mele îndeplinite, eu merit să fiu om, eu merit să fiu hrănită. Eu merit cineva să aibă grijă de mine, eu merit să am ce doresc, eu merit să am putere, eu merit să am resurse, eu merit să nu mă umilesc și mint.

Lanțul umilirii și al minciunii mă aduce la un punct de profund bordel. Bordel de furie și bordel de ură, ură față de tot ce îmi dezleagă mie cenură, ură față de toți oamenii care nu mă văd și nu mă prioritizează, ură până Luna se sparge în vază. Urlet-ură și despuiată gură, ură ce curge neagră pe a hornului fisură. Se răspândește pe întreg canalul, își adună al întunericului frați și demară scara: scara construită din monștri tenebroși.

În lumea tenebrelor, în lumea iadului, în lumea lui Hades, pătrunde doar o semilună a căror izvoare curg pur din ură. O ură pură, fără de obstacol, o ură ce construiește un negru spectacol. O ură ce omoară, ce devorează, o ură ce își recapătă puterea pierdută prin a sa explozie de rază.

Împotriva nedreptății, împotriva minciunii, împotriva lașității și împotriva lui tăciune.

Sunt monstru ce urlă în monstru, tai burți până ajung la al Pământului torsul. Tai până sunt într-un havuz de sânge negru și terorism, tai până țâșnește smoala apă din fiecare ascunsă supapă încins.

Tai până distrug, tai până rup. 

Urăsc totul, mă urăsc și pe mine. Mă urăsc că fac greșeli și nu utilizez timpul și forțele cum se cuvine. Urăsc că gândesc ceva și nu complet ascult, urăsc că mă delas în al secolului 21 cult. Urăsc că de cei ce nu știu nimic ascult. Urăsc că mă întreb, urăsc că nu cred.

Credința ta te-a vindecat. 

Repetă Biblia într-un glas și pact. Credința mea mă roade pe dinăuntru, judecă tot ce nu sunt, tot ce nu țâșnește lumină din al meu furuncul.

Furunculul meu dospit cu lumină sub presiune de rană, țâșnește afară îmbrăcat în a întunericului haină. 

Mă omor și mă distrug când nu fac tot ce pe dinăuntru sunt.

Mă omor și mă distrug când las lumina să mi se prelingă în negru cărunt.

Mă omor și mă distrug când nu omor și când nu prunc.

Iau sabia și mi-o pun deaspura ușii: tranșez capuri de dragon și las măruntaiele-mi să fie mâncate de urșii. Sângele meu curs într-o baltă, se încheagă tare în sare și pată: strânge bucățele din mine și le așază pe foaie, țipă să iert ale mele greșeli, urlă să iau din el fluidul puroi de puteri și să mă strâng parte cu parte: până redevin om, până redevin un trimis al lui Dumnezeu, până iert greșelile-mi și neputința, până tai cordonul ombilical din a mea originară sentința. Sângele meu curge în valuri și cată să redevină mare de ființă.