Am atât de mult praf, și păr, și mizerie neagră. Se cumulează într-o fiară răpusă pe targă. Încearcă să iasă la soare, printre flori, și totuși furtuna îi șoptește că sunt surori. Se pierde, mă pierd, ne pierdem. Raționalismul ne fură a noastră minte. Lupta de a scrie se perinde în luptă de în iad a descinde. Eu vreau să scriu pentru Dumnezeu. Eu vreau să scriu întru Dumnezeu. Eu vreau să fiu, eu vreau să mi se permită să fiu fără griji, fără mână strânsă tare pe rana din brâu. Împreună cu alți oameni iluminați, vreau să construiesc munți, cetăți și copaci. Eu vreau să fiu copac, o tulpină fără de frag. Eu vreau să mă prefac în lemn, vreau să cad spre al umbrei harem. Oamenii sunt perfizi. Oamenii sunt perverși. Oamenii nu sunt puri. Sunt picioare ce merg ca niște leși. Oamenii vorbesc despre lucruri ce nu contează. Ei nu se duc direct spre tot ce emană rază. Ei se țin de ultimele fire de păvază.

Vreau lumină, vreau să fiu făcută să simt, vreau zâmbete pure, vreau ochi ce văd dincolo de zid.