Ca apa care curge printre fâșii de piele, eu sunt într-atât de decisă să fiu foc ce străpunge prin fiere. Nu mai pot să fiu un mielușel, nu mai pot să nu am un dragon ce protejează acest firav eu. Am nevoie de putere, am nevoie de furtună, am nevoie de violență, am nevoie să îmi fie a mea mumă. Am nevoie să pot ucide, am nevoie să pot lupta, am nevoie să fiu iapă din povești ce trece prin bătălii de ești și nu ești așa.

Un foc rezidă în mine de câteva săptămâni. Că e focul care e la baza alor mei plămâni, e foc ce arde spini și spini. Spinii prind flacără, se strecoară prin apă, eu curg cum curge un dragon reînviat din groapă.

Resuscitată de fulgere și de durere, ființa mea refuză să mai fie mielușel de dat jertfă pe ere. Vreau să fiu tot ce sunt, tot ce am fost vreodată, vreau la maxim să transcend al meu corp de fată. Vreau să nu mai existe un acum sau un odată. Vreau totul, vreau să fiu totul, vreau să simt puterea de a întoarce inimile pe dos, de a convulsa psihicul oamenilor din tenebros. Vreau să mă uit în ochi, mult și profund, vreau să dezbrac, vreau să prunc.

Toți ce nu vin cu mine pe a mea barcă, afară. Salvez doar oamenii care se urcă cu mine pe aceeași treaptă. Nici nu mă mai doare. E doar așa cum e. Așa cum e, asta e totul. 

Sunt foc și foc ce mistuie potopul.