“ Never Before – Fabien Tell, Melodie oferită de Epidemic Sound ”

Un spirit liber, ca niciunul altul. Un spirit liber care e în afara cărților, care trăiește, azi, aici, pe pământ, un spirit liber care absoarbe cu ale sale buze și ochi tot serul ce curge din soare în oamenii-stropi.

Soarele are o dată limită. Pământul are o dată limită. Eu am o dată limită. Copiii ce mor și sunt schilodiți au o dată limită.

Până aici au fost cu dubiile, până aici au fost cu dubiile că nu sunt sau nu știu îndeajuns. Tot ce citesc și trăiesc doar îmi confirmă mai mult și mai mult că sunt mult, sunt foarte mult, sunt cine ar trebui să fiu și devin cine ar trebui să fiu. Devin prin a fi. Sunt prin a deveni. În fiecare clipă, tot încerc mai mult transcendența dintre corp și al meu suflu. Nu mănânc și nici nu îmi e foame. Dorința de a ști mă adoarme.

Vreau să fiu liberă. Dorința mea de libertate vine nu dintr-o închisoare a lumii externe neapărat, ci o dorință de libertate interioară completă, o dorință de a nu mă restrânge, de a înceta să rezist a cine sunt. Când vreau să scriu, să scriu, cu inima plină. Să nu mai fie gîndurile: ești obosită, hai mâine, în fine. Oboseala vine ca fenomen natural, ea te seacă fără să îți mai trebuiască să vorbești nazal.

Vreau să îmi simt corpul în mod complet. Vreau să îl controlez. Nu controlez îndeajuns totul, nu merg până la limite. Nu lupt până la final. Rezist, dintr-o teamă de a deveni prea mult vulcan. Dar vulcanul tot de ce are nevoie e de un control. A mă controla, eu pe mine, dinspre nerv înspre atom. A avea pauze în gînd un moment înainte de a face ceea ce în plămânul meu simt.

A gândi. Vreau să gândesc. 

Vreau să disting clar ce e real și ce nu e. Ce e în mintea-mi și ce nu-i. Ce e percepție și ce nu e. Vreau să aud total, exact, ce zic oamenii, nu eu ce cred că ei ar zice. Vreau să iau în mine realitatea în mod complet și absolut. Vreau să fiu în realitate. M-am săturat să trăiesc doar în al meu cap și visuri de noapte, abrupte din mâl înspre moarte.

Știu multe. Conexiunile din creierul meu sunt deosebite. Am viață, am sănătate, am iubire, am experiențe. Am tot ce am nevoie ca să erup. Să erup, cu tot cu pericolul că aș putea să mă și rup. Cu tot cu pericolul că viața mea se va schimba complet, că își va schimba fațetele, gata să pierd oamenii care îmi sunt acum alături, gata să fiu doar eu cu adevărul și durerea mea expusă la suprafață ca o chirurgie de stea. Vreau să mă deschid. Vreau să fac tot de ce îmi e frică. Vreau să mă îndrăgostesc de frică. Să mă îndrăgostesc de ea!

Visurile și capul meu sunt într-adevăr pline de multă știință și mult Orfeu. Dar eu am lumea asta, am visul ăsta acum la îndemână – trebuie să storc din el cât de mult pot, cât de multă lână în această stână. Până redevenim făină.