I. 

Degulinez.

Bulină cu bulină,

Mă dezbrac de splină.

|

O pun deoparte,

Aranjată pe masă, pe parte.

|

Sunt un om distrus,

Atât de distrus,

Încât expulzez sânge pe ochi,

Brodat histologic de violența-mi-deochi.

|

Tac și disper.

Tac și ucid.

Tac și lovesc.

Tac și arunc.

|

Ascult

|

Moartea inocenței mele de prunc.

|

Vreau să omor,

Vreau să pun capăt deșertăciunii

Din oasele măduvei mele electrizate de ciume.

|

Vomit de negrul ce-mi cade pe umeri.

|

Mantia mea trece 

Și-ncolăcește-n sume

Romanițe omorâte și secerate de albuș de ou de tăciune.

|

Devin mașini ale unui univers dezarmonizat din strune. 

Nu-mi e drag, mă-mpiedic funebru de acest orb, și surd, și mut prag.

II.

Sunt servită pe tavă

Unei podele de maramă.

Sunt oferită ca sacrificiu

Pe o punte de cer și de ospiciu.

|

Sunt un nimic amestecat cu ceva vânt.

Sunt un copil frânt.

Frânt în vise și în gesturi,

Sunt un gigant pierdut și extra-terestru.

|

Punct .

. Punct

Semn de exclamație ! 

Cărunt.

|

Înjur

În toate limbile din lume

Poate m-a auzi Cel Fără De Nume.

|

Sunt posedată de o furie hristică,

Cu ochii căzuți peste mulțimea chistică.

|

Lovesc cu bolovani de molimă sufletul uman,

Ridic în slăvi trecutul-mumie din morman.

|

Pergament de sticlă.

Pergament de sticlă ce îmi îndoaie a mea țintă,

Perimată în voce de furuncul rănită.

|

Urc un munte de peșteră,

Grotă a ființei mele mucegai.

Îmi deschid buzele să cânt,

Prin ele curge fir de rai.

Crai de răsărit cântai.

Urechile-mi aud pe dinăuntru și pe dinafară 

Secțiunea de gheață stinsă în poală.

|

Am poala de sânge și de lacrimi,

Nu deosebesc struna-mi de astre.

Sunt toată figură pierdută de ocean,

Sirenă ce cântă îngropată în propriul sarai.

|

M-arunc incontrolabil înapoi în neant,

Nu mă tem de moarte, nu mă tem de trai.

Sunt gata oricând să mă duc înspre răsai.

III.

Te-apropii și-mi frângi coasta în două:

Sunt întuneric castrat și lumină ce plouă.

|

Pășesc, degetele piciorului meu drept 

Înaintează pe pietre de urme de cerb.

Posed culoarea amurgului de răsărit,

Tai prin pasu-mi propriul zenit.

|

Sunt sânge încorporat într-un corp-plic.

|

Sunt om ieșit dintr-o amețeală de zori,

Sunt suferință impregnată în al meu piept și ale mele surori. 

|

Păru-mi desprins de coadă zburdă aiurea 

Prinde licurici, în noapte sărnici,

Sângele-mi curge din poală în brici.

|

Sunt toată crimă ce pășește 

Buzele-mi cântă,

Ecou-mi crâcnește.

|

Creează vid de spațiu crăpat,

Fotoni de radiație ce mă paralizează tacit și mat.

|

Îmi iese pe gură vomă de cenzură.

Legată de dinți și azi, și ieri, și poimâine,

Să mă dezbrac de tot ce e o nesfântă pâine,

Sunt sticlă devenită cenură prelinsă din gură.

|

Sunt monstru ce rage cu urlete din buze,

Sângele-mi freamătă și unge roua de ventuze.

Evapor pori de miracol ce fuge

Se-ascunde prin arbori, țărnă și straturi,

Dezbracă al meu corp de ale mele cenacluri.

|

Cenaclu în noapte,

Stea-lumină și stea-moarte.

Selenic adun desprinzăturile-mi de țesuturi roșii perimate,

Strâng mirosul de mine din grota-mi carte,

Sunt suflet desprins din pleoape-ți încleiate.