“ Lineage – Gavin Luke, Melodie oferită de Epidemic Sound ”

Muzica gândește. Muzica scrie. Muzica trăiește. Deși codificată ca un mit de poveste, ea transmite ființa pură și cristalină a tot ce luminează și a tot ce este. Incomprehensibilă și neordinară, ea scoate din noi cu cleștele piatra cea rară. Deși te plângi că nu sunt destui oameni ca tine, plângerea dată se aude în ecou de când acest pământ te ține. 

Ei sunt aicea, aievea, în urechi, în miros și în suflet. Însă prin ochii lor se vede un câmp de licurici din nou înspre un sacadat răsuflu. 

Sigur că nu ești singură, sigur că! Ești doar prinsă într-un ocean de neștiință de conștiintă, prinsă într-un roi de pești ce crezi că sunt amibe fără de gură. Oamenii ca tine rezidă altundeva. Oamenii ca tine au fost deja prinși într-o lume paralelă ca a ta. Și așa cum sufletul lor nu a putut de a se abține din a îi salva, astfel și tu vei finisa prin a dispărea: din tot mușuroiul, din tot muntele și noroiul. Tu ai mai mult în tine decât catastrofa. Ține-te de asta și Dumnezeu tot te va ține. De la Biblia lui Gutenberg până la această biblie-gînd desfulecată tocmai din cel mai bifurcat pământ, au trecut mii de atingeri, mii de degete răsfoite prin al tău păr-sânge. Părul meu însă ține minte. Fiecare petală de atingeri. Se dă într-o parte ca o rază de soare și lasă să îi vânture pe răspicăturile de fir atingerile tale. Așa îmi sunt și nervii, precum îmi e și gîndul, răsfoită din poezie din profunzimea mea de materie sfântă. Materia de la baza omului e gîndul. Gîndul ce clinchet dulce sare din apă din lac, în apă de sare.

Căci totuși lacul îl face pe pește să stea comod și să bea din propria sa peșteră-întuneric clește. Noi știm mai mult decât am crede. Și deși credem că învățătura se găsește în cărți și cește, ea e doar iluzia unei înțelepciuni ce exact în mijlocul sufletului tău se găsește. Și de ai fi gata să tragi în el toporul, ți-ai descoperi și tu poporul. Poporul tău însă se află exact la răspântia dintre sceptrul lui Moise și apă. Și de te-avânți să cauți aiurea, ce vei găsi e tocană de maioră friptă în spumă. Înecată ca struțul cătând pământ pe lună.

În tine e răspunsul. În tine e știința, și arta, și istoria, și cuvântul, și credința. În tine crește prunc de lumină așa cum ai crescut și tu cândva într-însa. Adevărul tău e găsit în străfunduri. Nu fi prea orb de lumină însă să-ți îndrepți corpul spre a vederii minciuna. De nu te naști orb, ar fi bine să crezi totuna că ești orb și neștiutor, și să te pui să cauți în marea ta Furtuna. 

Eu renunț. Renunț la mine. Pentru mine. Căci de altfel isteria mi se întoarce cu arma în branhia mea și-o face spumă. Mare ce se îneacă pe sine convulsată în propria apă. Renunț la somn și la materie, renunț la gust și la plăcere, căci eu exist și mă hrănesc din lumina ochilor lui Dumnezeu ce prin ai tăi ochi, deși orbi, eu o întrezăresc. Orb atât de orb că nu se vede. Și trebuie să îi explic pe degete fiecare cuvânt și fiecare lege. Oarbă atât de oarbă că nu mă văd. Și tot ce fac e pe al tău umăr să mă succed.

Trebuie să fie lung, dar și subțire. Cu solzi, rece, dar și spânzurător de fire. E șarpele, ce altceva ar putea să fie? Mă trezesc și descopăr, căci am stins lumina, afară întunericul alunecă-n sincopă. Eu apăs butoane și butoanele mă apasă pe mine. Eu descopăr în colțuri debris de ființă mucegai și câmpie. Mucegăiesc morții din mine. Căci de nu îmi lepăd coada, mă leapădă ea pe mine și devin eu stâncă, eu șarpe și eu omorâtor de tânără fată.

O fată nu e tânără și nu e frumoasă pentru că e reprezentarea unei sculpturi de Dumnezeu trasă. Ea e tot ce avem în noi. În ea te vezi pe tine, pe când erai copil, nepărtinitor, sincer și cu duhul ieșind ca bule de săpun ce zboară în afară din tine cel viu. Cauți în ea copilul căzut în gropi cândva. 

Iar ea, și ea un prunc căzut odată prin fântânuri? Un monstru învelit în carne de ființă ce freamătă cuvântul vie și-l transformă în sentință.

Sunt mai mult decât o fată, sunt o ființă, pot să o spun tare cu trâmbiță de fire și iță. Sunt mai mult decât o fată, mai mult decât frumoasă, și mai mult decât copil drăguț încărunțit de cel ce i s-a încrustat în fire, în duh și pe chipul său uns.