Pășesc o dală galbenă.

Pedală.

Pedală ce mă duce în ale tale brațe, Doamne. 

|

Plouă.

Plouă cu tristețe a somnului

Ce fără veste

Prinse a picura peste tot ce a fost și este.

|

Tot ce a fost, și este.

Tot ce este, va și fi.

Tot ce nu va fi, a fost.

Tot ce nu va fi, este acum.

|

Trăiește în noi,

Crește ca un embrion

Avortat precoce de geamănul lui.

|

Celula mitoză și celula meioză.

Celula se taie infinitamente.

|

Universul nostru face același lucru.

Noi suntem celula a tot ce este.

Suntem zigotul în devenire,

Suntem moașa, mama și pruncul în aceeași câmpie.

|

Noi suntem unul,

Și totuși din unul devenim  

O mie. 

|

Noi suntem drumul,

Cătăm însă aiurea pe ruine.

|

Noi avem totul în noi, ascuns,

De propriii ochi îndreptați întotdeauna spre un apus desculț.

|

Apus desculț ce merge și de tot frigul tremură,

Apus ce în ale noastre plete se cutremură.

|

Cutremurul ne prinde, magma ne-o desprinde.

Noi suntem pământul, noi suntem tot,

Lumina noastră e gîndul descins din potop.

|

Și poate că prin spațiu am reuși să depășim lumina

Doar prin viteza gîndului ce fuge o eră divină.

|

O eră de nervi încolăciți sinaptic,

În creierele noastre,

Noi străbatem distanța până la Marte.

Într-o clipită,

Noi suntem lumină în creier dospită.

|

Și de am călători ca gîndul,

Noi am fi ființa ce a descoperit crângul,

Gîndul e unicul nostru resort, unicul refugiu într-un univers prea mort.

|

Mort și plin de găuri și materie neagră,

Gîndul nostru ar putea depăși orice altă plagă.

|

Noi suntem lumină,

Noi suntem Dumnezeu,

Căci în capul nostru se ascunde El.