Pierdut și dezbrăcat în neștiință, 

Îmi îndrept privirea spre a ta, Natură, ființă.

Îmi explic dorul și durerea,

Prin ale tale crengi-celule,

Prin a ta stare dușman-efemeră.

|

Tu veșnică, tu ploaie, tu Dumnezeu și mare,

Înglobatoare de dragoste, putere, mamă și cântare.

Noi, ai tăi fii și ale tale fiice, 

Ne pierdem-căutare de fluturi zburători în apă de mare

Și apunem obosiți în tine, tu istorie, tu adevăr, tu credință.

|

Pierdut, cad pe fire de iarbă, violent și disperat,

Privesc cerul și întrevăd dragoste, sacrificiu, ofrandă, pact.

Ai mei strămoși țipând fantomatic și perimat

Că sufletu-mi se ascunde în frunze, nămol și pietre,

Iar de caut aievea, caut în vag.