Uneori, dragostea îți lasă pe spate în loc de aripi, urmă de gheare.

Ți-au concrescut aripile pe dinăuntru de dinafară.

Ți s-a format adânc un crater, izbindu-ți în coaste fum de pleoape.

Între cei doi umeri, la mijloc de scapula stângă și scapula dreaptă,

Ți se zbate o rană de gînd.

|

Un ciob de pământ pliat frânt,

Un înger cărunt și înfrânt,

Cu aripile-i în secțiune transversală răzbind

Sufletu-ți negru și plin de pământ.

|

Aripă-n aripă-n măduvă-n umăr,

Praștie-n arc și spumă gemând întruna.

– Mă arde umărul, mamă.

– Mi se desprinde pericardul, tată.

|

– Ți s-au întors aripile-n tine, fată.

Ți-a pătruns întunericul în vene și clape,

Ți s-a lovit struna de flăcări înădușită-n ape,

Ți se îneacă sufletul în placă tectonică

Fragmentată-n fire de pleoape.

|

Deșart mă-nec, m-agăț, mă țin de tine,

Deșart mă tot întorc înapoi în pământ, în mine.

Tot sec mai mult deșertul de nisip

Și-mi curge sângele din aripi în gînd.

|

Neom, neînger, neființă,

Dispar evaporându-mă în sentință.

Plonjez în întuneric,

Întind mâna și convulsez feeric.

|

Resuscitare unu, doi, trei.

Tăcere.

Șoc electric șase, cinci, patru,

Suma lui Gaus oricum mai mică ca soarta-mi.

|

Albastră se surpă

Teodora de la Sihla,

Albastru se surpă-mi altarul,

Răsună puternic până dincolo de vale.

|

Orbesc până și bolțile

De nu-și mai văd porțile.

Pleoape de gînd

Adormite-n pământ.