Desfac o scoică.

Mă uit în ea și văd

Putreziciune.

|

Putreziciune ca miros, ca sunet, ca senzație,

Putreziciune ca sentiment, acord și emanație.

Abis de mucegai.

|

O strivesc sinistru între două degete,

Craniu spart sub piciorul tancului mânii mele.

O simt cum crapă, crater cangren de carne moartă.

|

Doream să strivesc putreziciunea,

Dar am sfărâmat în cioburi numai scoica.

|

Mă opresc.

Deschid ochii și văd.

În jur – numai scoici.

Sunt toată numai scoici

Deșirate în a lor putreziciune.

Pe un nisip fără de început și fără de nume.

Un nisip-scoică, un nisip-sfărâmă, un nisip-mucegai.

|

Caut o scoică neputredă.

Agitat, violent, spasmic,

Mereu atât de departe și atât de aproape.

|

Marea îmi aduce însă numai putrezime.

Sunt gata să mă arunc în ea și să o înjunghii.

Dar nu pot tăia prin apă atât de ușor ca prin scoică.

Ea nu sângerează.

Nu se desface,

Nu plânge,

Nu crapă.

|

Iau cuțitul și mă întorc la mal.

Mirosul putrezimii mă face să vomit.

Îmi paralizează creierii și convulsează celulele.

|

Mă culc printre scoicile făcute țăndări.

Mă uit la cer.

Un cer albastru, senin.

Dar în vaporii ce se ridică spre el,

Nu întrezăresc nimic curat, nimic ceresc, nimic copil.

Doar scoici putrede și deșirate,

Carne de tun: cangrenă și spartă.

|

Încep să tai

O ultimă scoică.

Duc cuțitul atent și apăs.

|

Țâșnește sângele de sus,

Continui să apăs mai mult.

Aud cum coastele-mi trosnesc,

Vreascuri sub lamă, sunet de moară.

|

De sus în jos, cuțitul mă taie.

Ajung în epicentrul pieptului-mi și privesc

O scoică neputredă pe dinăuntru.

|

Închid ochii, și văd.

Mă văd ca sentiment, acord și emanație.

Miros de aer curat, sunet și senzație.

Abis de viață, expus la suprafață.